1. Introducere

Ego-ul este cel mai mare obstacol în practica noastră spirituală. În timp ce majoritatea dintre noi au o idee despre ceea ce este ego-ul, mulți nu știu că doershipul este un tip important de ego. Doership înseamnă a avea sentimentul că noi suntem făptuitorii. Când ne atribuim o acțiune, înseamnă că simțim că facem o acțiune în loc să înțelegem că Dumnezeu face totul iar noi este bine să ne predăm acțiunile noastre lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, atunci când luăm o realizare a unei acțiuni asupra noastră, noi credem că putem face lucrurile pe cont propriu. De exemplu, considerăm că deținem o casă, că deținem o mașină, că lucrăm pentru a ne câștiga o viață, etc.

Predarea realizărilor este importantă pentru practica spirituală. Aceasta ajută la stabilirea unei stări de legătură cu Dumnezeu, în care simțim că în realitate nu suntem făcătorii de acțiuni și că Dumnezeu este singurul făcător al oricărei acțiuni.

2. Cum se dezvoltă autoatribuirea?

Autoatribuirea acțiunilor a apărut de fapt datorită tendinței actuale universale de a căuta fericirea și de a evita nefericirea. În epoca anterioară, când oamenii erau mai puri din punct de vedere spiritual, oamenii aveau un nivel scăzut de autoatribuire și erau într-o stare de predare față de Dumnezeu, în care simțeau că Dumnezeu face totul. Odată cu trecerea timpului,rr oamenii au început să-și piardă starea naturală de comuniune cu Dumnezeu și au început să caute fericirea și să evite nefericirea prin folosirea acțiunii lor intenționate. Ca rezultat, oamenii au început să simtă că fac ceva sau o anumită acțiune, iar încet aceasta se dezvoltă creând sentimentul subtil al autoatribuirii.

Odată cu dezvoltarea autoatribuirii, am început să ne bazăm mai mult pe noi înșine decât pe Dumnezeu. Dumnezeu ne dă exact ceea ce este necesar dacă ne predăm lui Dumnezeu. Pe de altă parte, bazându-ne pe noi înșine ne poate duce la greșeli. De când am început să ne bazăm pe noi înșine, am început să facem greșeli care au creat și au întărit impresii incorecte în mintea noastră. Acest lucru a dus în cele din urmă la apariția unor defecte de personalitate, cum ar fi nerăbdarea, frica, îngrijorarea, graba, duritatea, despicarea firului în patru, gândirea negativă, perfecționismul etc. Mintea a devenit obișnuită să-și exercite energia extraordinară încercând să rezolve situațiile dincolo de capacitatea sa și să mențină numeroase gânduri, astfel încât capacitatea noastră s-a redus și am început să ne confruntăm cu stresul. Acest lucru a condus la starea actuală a lumii astăzi, în care majoritatea oamenilor își autoatribuie acțiunile lor și nivelul de nefericire a crescut constant.

3. De ce am vrea să ne predăm autoatribuirea acțiunilor lui Dumnezeu?

De vreme ce, acum, se pare că ne confruntăm în mod natural cu ceea ce ne-am atribuit pentru acțiunile noastre, este posibil să nu fie clar de ce am vrea să ni le predăm. Un aspect interesant este că un sentiment de neatribuire este esențial pentru succesul oricărei activități. Pentru ca orice activitate să fie efectuată în mod corespunzător, trebuie să existe relaxare și predare. Pentru a înțelege mai bine acest punct, să luăm exemplele unui muzician care cântă la vioară, o gimnastă și un vorbitor public. Niciunul dintre acești oameni nu își poate desfășura corespunzător respectivele activități, dacă există autoatribuire și stres. Dacă există stres, violonistul nu va cânta bine, gimnasta va cădea în timpul unui salt și vorbitorul public va face erori în vorbire.

Toți muzicienii de mare succes, sportivii și vorbitorii publici se comportă într-un mod relaxat. Într-un fel, ei și-au predat controlul asupra activității lor și au fuzionat parțial cu ea, astfel încât activitatea să aibă loc automat din interiorul lor. Acesta este motivul pentru care sunt capabili să efectueze fără cusur unele dintre prezentările lor.

Pentru ca un căutător să facă progrese spirituale, se începe prin identificarea din ce în ce mai mult cu principiul lui Dumnezeu și din ce în ce mai puțin cu cele 5 simțuri, minte și intelect. Ca și muzicianul, gimnasta și vorbitorul public, căutătorul efectuează acte într-un mod relaxat, iar acțiunile lui devin fructuoase și fără efort. În situații dificile, căutătorul nu se îngrijorează și are în schimb credință în Dumnezeu și este lipsit de griji. Secretul din spatele acestei situații constă în predare, rezultând într-o autoatribuire scăzută a acțiunilor.

Din perspectivă lumească și spirituală, este benefic să reducem și să depășim autoatribuirea acțiunilor pentru că, atât eforturile lumești, cât și cele spirituale se întâmplă în cel mai bun mod posibil când autoatribuirea este scăzută. Acest lucru înseamnă că ne putem atinge obiectivele – fie ele lumești sau spirituale – mai ușor atunci când există un nivel scăzut de autoatribuire a acțiunilor.

4. Cum putem să recunoaștem și să depășim autoatribuirea acțiunilor?

Autoatribuirea este experimentată ori de câte ori cineva experimentează fericirea sau nefericirea psihologică. Gânduri cum ar fi “Fac bine acest lucru”, “Alții vor fi impresionați de mine”, “Eu trebuie să fiu capabil de vreme ce fac bine această activitate”, etc., toate provin din autoatribuire. Simțim fericirea atunci când gândim în felul acesta, dar acest lucru se întâmplă de fapt din cauza faptului că ne-am asumat. Dacă ne uităm în interiorul nostru când trăim fericirea, de multe ori vedem că aceste gânduri subtile sunt prezente.

În același timp, ne confruntăm și cu nefericire din cauza autoatribuirii. Gânduri cum ar fi “Alții ar trebui să mă înțeleagă”, “Nu pot să mă descurc cu această situație”, “Merit o situație mai bună”, etc., apar din autoatribuire.

Cu alte cuvinte, putem identifica faptul că folosim autoatribuirea pentru acțiunile noastre atunci când experimentăm fericirea sau nefericirea ca urmare a acțiunilor noastre.

Întrebarea este atunci, cum putem depăși autoatribuirea? De fapt, cei mai mulți dintre noi nu știu cum să efectuăm acțiuni fără autoatribuire, pentru că am efectuat prea multe fapte cu autoatribuire. Chiar și gândul că “voi depăși autoatribuirea” apare din cauza aceluiași fenomen! Cu toate acestea, există mai multe etape pe care un solicitant le poate lua în calcul pentru a depăși autoatribuirea, după cum urmează:

1. Autoatribuirea poate fi depășită prin predarea față de Dumnezeu. Putem începe prin a ne preda în sarcini mici, rugându-ne lui Dumnezeu să ne învețe cum să le îndeplinim. De exemplu, putem cere lui Dumnezeu să ne învețe cum să ne curățăm camera sau cum să folosim calculatorul pentru ca practica noastră spirituală să se întâmple.  Autoatribuirea este înrădăcinată chiar și în sarcini mici și, cerând ajutorul lui Dumnezeu în aceste sarcini, un căutător învață să se predea. Ulterior, solicitantul este capabil să se predea în sarcini mai complexe, cum ar fi scrierea unui raport sau conducerea unui satsang.
2. Autoatribuirea poate fi depășită prin abandonarea fericirii și nefericirii lui Dumnezeu. Este mai ușor să renunți la nefericire decât la fericire, deoarece mintea este atașată de experiența fericirii. Un căutător poate învăța să renunțe la nefericire acceptând situațiile dificile cu care se confruntă și cerând și acceptând ajutorul lui Dumnezeu în ele. Căutătorul îi poate cere lui Dumnezeu să-l învețe cum să facă practică spirituală în acea situație, iar după ce dificultatea este rezolvată, căutătorul poate să-și exprime recunoștința față de Dumnezeu pentru că a fost ajutat să treacă prin situație. De exemplu, să spunem că un căutător și-a pierdut locul de muncă. El se poate confrunta în mod pozitiv cu situația, rugându-se lui Dumnezeu să-l învețe cum să facă practică spirituală în această situație și apoi să se predea lui Dumnezeu – indiferent dacă are un loc de muncă sau nu. Atunci când căutătorul se predă în acest fel, Dumnezeu se ocupă de căutător și îi dă ceea ce este necesar pentru ca practica sa spirituală să continue. Dacă întâmpinăm dificultățile într-un asemenea mod, devenim fără griji și situațiile se rezolvă mai ușor. Credința crește, de asemenea, pe măsură ce ne este arătat că situațiile pot fi rezolvate, bazându-ne și predându-ne lui Dumnezeu.
3. În cele din urmă, un căutător trebuie să învețe să renunțe la fericire, precum și la nefericire pentru a depăși autoatribuirea acțiunilor. Din moment ce acest lucru nu este ușor de făcut, va apare într-un stadiu mai avansat al practicii spirituale. În timp ce un căutător progresează, el experimentează mai multă emoție spirituală (bhāv) și beatitudine sau fericire spirituală (Ānand). Pe măsură ce se întâmplă acest lucru, căutătorul începe să realizeze că aceste experiențe oferă mult mai multă satisfacție decât fericirea psihologică. Căutătorul depune eforturi pentru a crește practica spirituală astfel încât emoția lui spirituală și cantitatea de fericire spirituală pe care o simte vor crește, iar atașamentul față de fericirea psihologică se reduce automat. Căutătorul poate să-și autosugestioneze mintea, de asemenea, în mod continuu, că scopul în practica spirituală este de a experimenta emoția spirituală și beatitudinea, nu de a experimenta fericirea. Acest lucru ne face mai ușor să renunțăm la obiceiul minții de a căuta fericirea.

În plus față de cele de mai sus, se pot face eforturi pentru a mări toate aspectele practicii spirituale, inclusiv preacântarea, participarea la satsang, efectuarea de satsēvā. Prin creșterea practicii spirituale, începem să-L experimentăm pe Dumnezeu din interior, ceea ce face mai naturală renunțarea la autoatribuire în fața lui Dumnezeu.

5. Despre predarea noastră către Dumnezeu

Pentru a rezuma, autoatribuirea este o stare care ne face să simțim că noi suntem făcătorul, nu Dumnezeu. Datorită autoatribuirii acțiunilor, devenim prinși în experiența ciclului de fericire și nefericire, ceea ce face dificilă simțirea fericirii spirituale și a lui Dumnezeu în noi. Ca urmare, defectele de personalitate și ego-ul se dezvoltă. Făcând eforturi pentru a depăși autoatribuirea, suntem capabili să progresăm spre scopul nostru în practica spirituală, care este realizarea lui Dumnezeu.

Mai jos este o experiență a unui căutător din Serbia, Europa (Dejan Glescic) de a încuraja pe cei care caută, să depună eforturi pentru a reduce autoatribuirea:

“Mă simțeam stresat din cauza unor situații în viață și muncă. Când m-am așezat pentru vindecare spirituală, m-am pornit în mod neașteptat pe plâns. În acest moment am început să experimentez că Dumnezeu controlează corpul, dând energie minții și controlând gândurile și intelectul. Se simțea ca și cum până și respirația era făcută de Dumnezeu și că nu se întâmpla nimic din cauza efortului meu; eram doar un observator. Totul a fost făcut de Dumnezeu și am fost doar scufundat în gândirea Lui. Mi-am dat seama că situațiile cu care mă confruntasem m-au făcut să mă aducă la acest punct de răscruce, ca să învăț să mă predau lui Dumnezeu și să mă bazez numai pe El. Sentimentul era de nedescris și mă simțeam foarte fericit, plin de pace și liber. Am crezut că trebuie să fie uimitor să fii în această stare continuu, odată ce ajungi la niveluri mai înalte ale Sfințeniei.”

Ne rugăm lui Dumnezeu ca, prin citirea acestui articol, căutătorii din întreaga lume să fie inspirați să depășească autoatribuirea acțiunilor astfel încât ei să-L poată trăi pe Dumnezeu înăuntru.