Etapele în Abilitatea unei Persoane de a Percepe Dimensiunea Spirituală

Stages in a Person’s Ability to Perceive the Spiritual Dimension

Prin practica spirituală, al șaselea simț al nostru începe să se trezească. Prin acest al șaselea simț, suntem capabili să percepem dimensiunea spirituală.

Ce avem abilitatea să percepem atunci când al șaselea simț începe să se dezvolte?

Mai jos este prezentată ordinea în care se activează abilitatea noastră de a percepe frecvențele/vibrațiile din dimensiunea spirituală:

  • Primele vibrații și frecvențe pe care le putem percepe din dimensiunea spirituală sunt frecvențele vibrațiilor negative. Acest lucru se datorează faptului că vibrațiile fantomelor de cel mai jos nivel sunt cele mai grosiere și, prin urmare, cele mai ușor de perceput prin intermediul celui de-al șaselea simț al nostru. Pentru a percepe frecvențele fantomelor de nivel superior, desigur, am avea nevoie de un al șaselea simț foarte avansat.
  • În următoarea etapă, frecvențele sunt din partea pozitivă:
    • În ceea ce privește partea pozitivă, primul nivel de frecvențe pe care suntem capabili să le percepem este cel al Energiei Divine (Shakti).
    • După ce cineva a perceput frecvențele Energiei Divine, este capabil să perceapă frecvențele de emoție spirituală (bhāv).
    • Următoarele în ierarhia frecvențelor pozitive sunt frecvențele Conștiinței Divine (Chaitanya).
    • În a patra etapă, frecvențele cele mai subtile sunt cele ale Beatitudinii (Ānand).
    • Cele mai subtile frecvențe din dimensiunea spirituală sunt cele ale Serenității (Shānti) și ele sunt o calitate a principiului Dumnezeului Suprem.

În ceea ce-i privește pe Sfinți; ei emit frecvențe pozitive în funcție de nivelul lor spiritual. Următoarele arată ce frecvențe ei vor emite.

  • Sfânt la 70% : Energie Divină
  • Sfânt la 80% : Beatitudine
  • Sfânt la 90% : Serenitate

Un clarvăzător mediu (la un nivel spiritual de 30-35%) are capacitatea de a percepe doar vibrațiile emise de fantome inferioare, cum ar fi fantoma comună (bhūt). În cea mai mare parte, ei nu pot percepe nicio parte a tărâmului pozitiv. În cele mai multe cazuri, energiile pozitive pe care ei le percep sunt de fapt energii negative (fantome, diavoli, demoni etc.) care se prezintă ca energii pozitive. Este imposibil pentru un clarvăzător obișnuit să perceapă vibrațiile Sfinților.