Conform acestui principiu este nevoie să îmbunătățim practica noastră spirituală trecând de la acțiuni fizice, la o practică de nivel mai subtil.
O practică spirituală subtilă este mai puternică decât una grosieră. Să luăm ca exemplu o relație în care doi oameni își strâng mâinile cu prietenie, dar în realitate s-ar putea să nu se placă. Afișarea fizică a prieteniei este o simplă fațadă. Pe de altă parte, doi oameni pot simți bunăvoință unul către celălalt, deși nu există contact fizic.
De asemenea, atunci când vine vorba de practicarea Spiritualității, trecerea prin mișcările externe de venerare ritualistică (la nivel fizic) în lipsa devoțiunii, trebuie să fie înlocuită de o devoțiune reală pentru Dumnezeu sau de o dorință intensă de creștere spirituală.