Cuprins
1. Ce este recunoștința?
Dumnezeu este creatorul nostru și ne-a dăruit diverse lucruri în viață, inclusiv viața însăși. În fiecare zi ne trezim dimineața să trăim o altă zi, prin grația Sa. Această viață pe Pământ este prețioasă, deoarece este singura regiune unde practica spirituală poate fi facută pentru a atinge scopul suprem al vieții. Atunci, când cineva face ceva pentru noi, simțim recunoștință. Exprimarea recunostinței către Dumnezeu, pentru diversele lucruri pe care le face pentru noi, se numește recunoștință, în practica spirituală. Abilitatea de a trăi acest sentiment de recunoștință este o parte importantă și intrinsecă a călătoriei spirituale a unui Căutător.
Realitatea este că, deși majoritatea oamenilor îl acceptă pe Dumnezeu ca și Creator, nu simt nevoia de a-și exprima recunoștința către Dumenezu. Aceasta este în principal datorită faptului că ei consideră că toate lucrurile care li se întâmplă în viață, sau cel puțin majoritatea lucrurilor lumești din viața lor – bune sau rele, se întamplă prin voia lor. Numai în situații extraordinare, după rugăciuni intense, precum o vindecare miraculoasă a unui copil foarte bolnav, suferind de o boală incurabilă, se intâmplă ca cineva să se gândească să ofere recunoștință lui Dumnezeu. Însă, chiar și așa, amintirile ajutorului lui Dumnezeu în acest caz dramatic sunt de scurtă durată și, cu trecerea timpului, persoana se reîntoarce la obișnuințele sale, până când următoarea mare provocare îl lovește și abia atunci începe să se roage din nou pentru intervenția Divină.
La nivelul tot mai scăzut al evolutiei spirituale în era actuală, în medie 65% dintre evenimente au loc ca urmare a destinului și 35% ca urmare a liberului arbitru. Atunci când creștem spiritual, începem să simțim prezența lui Dumnezeu în viețile noastre. Când simțim prezența Lui în viețile noastre, experimentăm grația Sa și tot ce se întamplă în viețile noastre se întâmplă după voia Sa. Numai după nivelul spiritual de 60% cineva începe să aprecieze și să experimenteze acest lucru. Odată cu experiența vine și recunoștința, în adevăratul sens spiritual al cuvântului.
Un Căutător și un student adevărat al Științei Spiritualității dezvoltă o atitudine de învățare în toate situațiile, bune sau rele. Din diversele situații și provocări din viață începe să învețe despre cum poate să își înțeleagă defectele și calitățile. În acest fel învață unde are de lucrat, pentru a se lepăda de acest sine inferior, cu defecte de personalitate și să aibă o mai bună înțelegere și conștientizare a calităților sale. Din toate situațiile de viață dobândește indicii depre cum să devină mai bun, nu doar prin a-și consolida calitățile curente, ci și prin înlocuirea defectelor de personalitate cu noi calități. Percepe că Dumnezeu îl ajută în toate situațiile, bune sau rele, pentru a-și consolida căutarea. În consecință, simte recunoștință pentru Dumnezeu în toate situațiile, bune sau rele, și, simte mâna subtilă a lui Dumnezeu în viața sa, oferind-i situații diverse, dar și capacitatea de a prinde lecțiile spirituale și învățămintele.
În cele mai multe cazuri, această recunoștință este direcționată către ghidul spiritual sau Guru. Află mai multe din articolul despre cine este un Guru si cum ghideaza El un Căutător.
Pentru a crește spiritual un Căutator are nevoie să se ridice deasupra emoțiilor (pozitive și negative) în care un non-Căutator este cufundat, pentru a dezvolta emoția spirituală (bhav), care reprezintă trăirea prezenței lui Dumnezeu pretutindeni. Recunoștința ajută la creșterea emoției spirituale.
2. Recunoștința superficială și emoția spirituală a recunoștinței
Recunoștința exprimată numai în cuvinte este o recunoștintță superficială. În fazele inițiale ale practicii spirituale, Căutătorul trebuie să depună efort și pentru a se gândi la cuvintele care să exprime recunoștință pentru Dumnezeu. Totuși, pentru progresul nostru spiritual, este important să facem efortul de a întipări în noi obiceiul de a oferi recunoștința.
La acest nivel inițial, oferirea recunoștinței vine din inimă, în special când putem vedea clar intervenția divină în viețile noastre. Aceasta se poate întâmpla când cineva drag se face bine miraculos, după ce doctorii nu-i mai dădeau nici o șansă sau când o problemăț de lungă durată este atenuată subit, după rugăciuni intense. În aproape toate celelalte cazuri, oferim recunoștință pentru diverse lucruri din viața noastră sau chiar pentru însăși viața noastră, însă la un nivel superficial sau la un nivel intelectual.
Pe măsură ce ne cufundăm mai mult în practica spirituală, deshidem o lume nouă, care, până acum a fost învăluită pentru noi. Avem trăiri spirituale și aceste trăiri spirituale sunt modalitatea lui Dumnezeu de a vorbi cu noi. Sunt nenumărate mici coincidențe plăcute în viața noastră când, încet, dar sigur, simțim mâna lui Dumenezeu care ne ghidează. Recunoștința începe să lucreze chiar și pentru evenimente mai mici din viata noastră,ca ajutor divin constant și ca încurajări pe care le primim în practica noastra spirituală. Când simțim și exprimîm recunoștință în mod repetat în decursul zilei, dezvoltăm gradual emoția spirituală a recunoștinței. Aici, așa cum am explicat mai devreme în articol, avem confirmarea continuă, înainte, în timpul și după acțiune, că ”totul se petrece după voia lui Dumnezeu, El face totul”. De aceea recunoștința este continuă și exprimată automat prin gânduri sincere. Astfel, în această stare, recunoștința este prezentă și este reflectată iîn fiecare acțiune, mișcare și gând.
Această etapă superioară de evoluție este activată atunci când ego-ul s-a redus și odată această stare atinsă, ego-ul rămâne scăzut.
De fapt, emoția spirituală a recunoștinței este activată de grația Guru-lui și de aici înainte rămâne constantă.
3. Care este importanța recunoștinței?
Un Căutator începe cu eforturi în a-și exprima recunoștința. Totuși, după o perioadă de timp de exprimare în mod repetat a recunoștinței și deasemenea, prin creștere spirituală, el îsi dezvoltă emoția spirituală a recunoștinței. Odata această stare atinsă, când căutătorul realizează în mod constant că “Dumnezeu este autorul, eu sunt nimeni”, ego-ul său începe să scadă. El începe să își aprecieze limitările și lipsa de competență. De aici înainte, în orice situație dificilă, el se predă cu umilință în fața lui Dumnezeu și abia după aceea se ocupă de orice acțiune. Când începe să se predea lui Dumnezeu, nu numai în situații dificile, dar chiar și în incidente mărunte din viața de zi-cu-zi, emoția sa spirituală de a se preda crește. Dumnezeu îndeplinește prompt rugăciunile făcute cu emoție spirituală precum “Doamne, te rog ai grijă de creșterea mea spirituală, te rog, spune-mi care ar trebui să fie următorul meu pas, ghidează-mă”. Un Căutător, care are emoția spirituală a recunoștinței, întotdeauna este și cu predarea aproape de Dumenezeu. Dumnezeu dăruiește tot ce este nevoie, ca de exemplu experiențe spirituale, ghidare și cunoaștere, unui astfel de Căutător, chiar și fără să ceară.